Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional anunță deschisă procedura de întocmire a Registrului experţilor evaluatori și invită persoanele ce corespund prevederilor din "Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţămîntul Profesional", aprobat prin HG Nr. 191 din 22.04.2015, să aplice pentru obținerea statutului de expert evaluator al ANACIP.

Pot fi experţi evaluatori ai Agenţiei: 

  1. cadrele didactice din învățământul profesional tehnic, superior, din cercetare şi formarea continuă, cu grad/titlu ştiinţifico-didactic, grad managerial sau didactic cu experienţă în asigurarea calităţii în învățământ;
  2. reprezentanţi ai angajatorilor;
  3. reprezentanţi ai studenţilor;
  4. experţi din străinătate.


Experţii evaluatori au următoarele drepturi:

  1. să participe, la solicitarea Agenţiei, la evaluarea instituţiilor de învățământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă şi/sau a programelor de studii;
  2. să acţioneze, în cadrul misiunilor de evaluare externă, conform prevederilor legislaţiei în vigoare şi să aplice corect procedurile de asigurare a calităţii;
  3. să îşi folosească, în mod profesionist, cu obiectivitate şi onoare, expertiza academică și competenţele profesionale pe care le deţin, în scopul evaluării obiective a instituţiilor prestatoare de servicii educaţionale şi/sau a programelor de studii, fără a face referinţe subiective la practicile din instituţia din care fac parte.


Documente ce urmează a fi prezentate:

  • Cerere (pe numele președintelui ANACIP, cu indicarea domeniului(-lor) de competență pentru evaluare - vezi art.37, HG Nr. 191 din 22.04.2015 și semnată);
  • Curriculum Vitae (tip Europass);
  • Scrisoare de motivare (maximum o pagină).


Persoana responsabilă de oferirea informaţiilor suplimentare şi de primirea dosarelor:
Carolina Timco

Modalitatea de depunere a dosarului:
prin email, la adresa [email protected]

ANACIP are următoarele atribuții şi responsabilităţi:

  1. realizează politicile statului în domeniul asigurării calităţii în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  2. elaborează, în conformitate cu standardele europene în domeniu, şi face publică propria metodologie de evaluare şi acreditare a instituţiilor ofertante de programe de formare profesională şi a programelor acestora pe care o propune spre aprobare Guvernului;
  3. formulează şi revizuieşte, periodic, în baza bunelor practici europene şi internaţionale, standardele de acreditare, standardele naţionale de referinţă şi indicatorii de performanţă utilizaţi la evaluarea şi asigurarea calităţii în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  4. evaluează, în bază contractuală, instituţiile ofertante de programe de formare profesională şi servicii educaţionale, precum şi programele acestora, în vederea autorizării de funcţionare provizorie, acreditării şi reacreditării în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  5. elaborează procedura de autorizare în vederea funcționării provizorii și de acreditare a programelor comune de studii superioare;
  6. elaborează și aprobă Metodologia de ierarhizare a instituţiilor de învățământ superior;
  7. efectuează, în bază contractuală, la solicitarea Ministerului Educaţiei, evaluarea calităţii unor programe şi instituţii ofertante de programe de formare profesională în învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  8. asigură obiectivitatea şi validitatea rezultatelor obţinute în procesul evaluării externe a instituţiilor ofertante de servicii educaţionale şi a programelor acestora;
  9. asigură transparenţa în procesul de evaluare externă, inclusiv prin publicarea rezultatelor evaluării;
  10. elaborează şi publică lucrări în domeniul evaluării şi acreditării instituţiilor de învățământ, a instituţiilor ofertante de servicii educaţionale şi a programelor acestora;
  11. publică manuale, ghiduri metodice, lucrări de sinteză a bunelor practici de evaluare şi de asigurare internă şi externă a calităţii;
  12. elaborează și aprobă Codul de etică profesională al Agenţiei, inclusiv în ceea ce privește experții evaluatori;
  13. desemnează reprezentanți în Consiliul de etică și management;
  14. prezintă Guvernului raportul anual de activitate şi îl publică pe pagina web oficială a Agenţiei;
  15. elaborează periodic rapoarte de autoevaluare a calităţii propriei activităţi în vederea evaluării externe de către agenţii similare din alte ţări;
  16. colaborează cu agenţii similare din alte ţări pentru dezvoltarea şi aplicarea de măsuri eficiente de îmbunătăţire a calităţii programelor de formare profesională;
  17. face demersurile necesare ca, în cel mult 3 ani de la înfiinţare, să fie înscrisă în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învățământul Superior;
  18. face demersurile necesare de a obţine calitatea de membru în Reţeaua Europeană pentru Asigurarea Calităţii în VET (European Network for Quality Assurance in VET - ENQA-VET);
  19. alte atribuţii prevăzute de legislația în vigoare.

Agenţia are următoarele drepturi:

  1. să antreneze experți evaluatori în domeniul său de activitate;
  2. să întocmească, în baza unei metodologii transparente şi folosind criterii de competenţă şi competitivitate, propriul registru de experți evaluatori, pe care îi pregăteşte metodologic şi îi deleagă pentru efectuarea misiunilor de evaluare externă a calităţii;
  3. să delege experți evaluatori în cadrul misiunilor de evaluare externă a calităţii;
  4. să verifice, la încheierea misiunii de evaluare, respectarea metodologiei de evaluare aplicată de experții evaluatori;
  5. să dispună în favoarea angajaţilor săi de dreptul la accesul nestingherit în instituţia de învățământ supusă evaluării pe perioada desfăşurării acesteia;
  6. să informeze instituţia evaluată şi Ministerul Educaţiei despre rezultatele evaluării externe;
  7. să activeze în condiții de autogestiune şi să stabilească cuantumul retribuţiei muncii angajaţilor şi a prestatorilor de servicii, conform legislației în vigoare;
  8. să propună Guvernului, în baza deciziei Consiliului de conducere, cuantumul taxelor pentru serviciile prestate;
  9. alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare.

Misiunea ANACIP constă în dezvoltarea și promovarea culturii calităţii în domeniul învăţământului profesional tehnic, superior şi în formarea continuă, contribuind la sporirea competitivităţii economice și coeziunii sociale în Republica Moldova.

Scopul ANACIP este de a asigura un sistem integrat, credibil, obiectiv și transparent de evaluare externă şi acreditare a instituțiilor și a programelor de studii din învățământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova.

Obiective strategice ale ANACIP

ANACIP are următoarele obiective strategice:

  • de a contribui la dezvoltarea și promovarea culturii calităţii în învăţământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  • de a evalua programele de studii și capacitatea organizaţiilor furnizoare de învăţământ profesional tehnic, superior şi de formare continuă în scopul realizării standardelor de calitate;
  • de a asigura aplicarea în învăţământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova a Standardelor şi Liniilor Directoare pentru Asigurarea Calităţii în Spaţiul European al Învăţământului Superior;
  • de a asigura accesul la informaţiile de interes public despre calitatea învăţământului profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova;
  • de a propune partenerilor strategii şi politici în scopul asigurării şi dezvoltării calităţii în învăţământul profesional tehnic, superior şi de formare continuă;
  • de a promova profesionalismul și competitivitatea învăţământului profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova.
  • de a obţine recunoaşterea ANACIP pe plan internaţional.

Subcategorii