Pe data de 29 și 30 iunie a avut loc formarea angajaților și evaluatorilor ANACIP cu privire la procedurile de evaluare externă, la care au participat, ca moderatori, experții prof. dr. Constantin Șerban Iosifescu, președintele  Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) și prof. dr. Radu Mircea Damian, director, Relații internaționale, proiecte și cooperare, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

Pe data de 10 iunie s-a desfășurat concursul pentru studenți „Bune practici privind implementarea standardelor", organizat de către Institutul Național de Standardizare (INS), în colaborare cu Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP). Organizarea acestui concurs a avut drept scop stimularea gradului de conștientizare a importanței standardelor în promovarea dezvoltării economice sigure și durabile, inclusiv educarea și încurajarea elevilor și studenților către studierea și implicarea în activitatea de standardizare.

Scurt parcus istoric: când și cum a fost instituită Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) și care este misiunea ei?

La schimbarea regimului politic din 2005, conducerea Ministerului Educației (ministru fiind, atunci, dl. Mircea Miclea), a înființat, prin lege, cele două agenții de evaluare externă – ARACIS pentru învățământul superior și ARACIP pentru învățământul preuniversitar, ca parte a unei politici și legislații generale privind asigurarea și evaluarea calității educației. Conform legii, ARACIP este o instituţie publică de interes naţional, în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică, cu buget propriu de venituri şi cheltuieli și finanțată din venituri proprii (tarifele de evaluare plătite de școli și fonduri atrase prin diferite proiecte).

Prin prezenta, informăm că perioada de depunere a cererilor și dosarelor de autoevaluare în vederea autorizării de funcționare provizorie și acreditării programelor de studii și a instituțiilor de învățământ, a fost extinsă pentru perioada: 06.06-17.06.2016

Pe data de 20 mai 2016, Agenția Națională de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP) a semnat un acord de cooperare cu Agenția Germană de Asigurare a Calității (AQAS), în domeniul evaluării calității și acreditării în învățământul superior. Din partea ANACIP acordul a fost semnat de către președintele acesteia, Andrei Chiciuc, iar din partea AQAS, acordul a fost semnat de către directorul agenției, Doris Herrmann.       

Pe data de 13 mai 2016, Padraig WALSH, președintele Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, a distribuit membrilor ENQA o notă informativă care include ultimele noutăți cu privire la deciziile luate în cadrul Asociației. Scopul acestei note este de a informa agențiile-membre despre activitatea ENQA desfășurată pe parcursul întregului an și pentru a îmbunătăți comunicarea între agenții și Consiliu.