În data de 23.03.2018, Consiliul de Conducere al ANACEC, în vederea executării prevederii expuse în pct.12 al Hotărârii Guvernului nr. 201 din 28.02.2018 cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare (ANACEC), a examinat dosarele privind abilitarea cu dreptul de conducător de doctorat depuse la Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, conform normelor în vigoare la data depunerii acestora. 

Agenţia Naţională pentru Asigurarea Calităţii în Educaţie şi Cercetare (ANACEC) ca susccesor de drepturi şi obligaţii al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare (CNAA), a preluat solicitările/dosarele cu privire la abilitarea cu drept de conducător de doctorat.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 201 din 28.02.2018 cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare s-a decis modificarea denumirii Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Învățămîntul Profesional (ANACIP) în Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) și reorganizarea acesteia prin absorbția Inspectoratului Școlar Național și Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare. Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare este succesorul de drepturi și obligații al persoanelor juridice absorbite.

ANACIP este instituția a cărei misiune constă în dezvoltarea și promovarea culturii calităţii în domeniul învăţământului profesional tehnic, superior şi de formare continuă din Republica Moldova. Asigurarea calității învățământului este imposibilă fără implicarea beneficiarilor acestui proces – studenții. 

​Ținând cont de solicitările prezentate de instituțiile de învățământ superior, Consiliul de Conducere al ANACIP a decis inițierea procedurilor de evaluare externă a calității în vederea ​autorizării de funcționare provizorie și acreditării programelor de studii, după cum urmează:

1. Vor fi supuse procesului de evaluare externă a calității în vederea autorizării de funcționare provizorie toate programele de studii superioare, în baza cererilor prezentate de instituții.

2. Vor fi evaluate extern în vederea acreditării, prioritar, în sesiunea de primăvară, programele de studii superioare de licență din domeniile generale de studiu, care nu au fost evaluate anterior;

Prin prezenta, vă informăm că perioada de depunere a dosarelor de evaluare externă în vederea autorizării de funcționare provizorie/acreditării programului/elor de studii în Învățământul Profesional Tehnic și Formare Profesională Continuă este 12-23 martie 2018